Iohannis, înaintea primei întâlniri oficiale cu Merkel: „Contăm pe sprijinul german”

Iohannis, înaintea primei întâlniri oficiale cu Merkel: „Contăm pe sprijinul german
Publicat: 25/02/2015, 18:50

Înainte de a pleca, pentru două zile, la Berlin, în prima vizită oficială de la preluarea mandatului, președintele Klaus Iohannis a sugerat, la aeroport, că o relație întărită cu Germania va fi o prioritate în politica sa externă.

„Relațiile de cooperare cu Germania au pentru noi o importanță strategică. Aprofundarea acestei cooperări și a dialogului cu Berlinul și extinderea domeniilor de colaborare constituie o prioritate”, a spus el, arătând că se va întâlni mâine cu președintele Joachim Gauck, cu Angela Merkel, cu președintele Bundestagului, Norbert Lammert, dar și cu românii din diaspora.

Intențiile lui Iohannis țin de negocierea unui calendar de aderare a României la Schengen, Germania numărându-se printre opozanții acestui pas în 2012, dar, mai ales, de găsirea unor „puncte comune” în privința poziționării față de problemele de securitate în regiune apărute după izbucnirea conflictului din Ucraina.

„Contăm pe sprijinul german pentru integrarea reală și în profunzime a României în nucleul european. Avem multe puncte comune care ne unesc. România, ca și Germania, este un stat cu un profil comunitar bine conturat, susținător al aprofundării integrării europene și al consolidării Uniunii Europene ca proiect politic. În acest context, vom discuta tematica de actualitate de pe agenda Uniunii Europene. Vom aborda, desigur, inclusiv subiectul perspectivei aderării României la spațiul Schengen și, pe un plan mai general, cel al nevoii consolidării securității Uniunii Europene și a cetățenilor săi. Vom discuta cu siguranță și despre evoluțiile în materie de securitate de pe continentul nostru și, sigur, în mod special, despre situația din Ucraina. De un interes deosebit pentru noi este subiectul perspectivei europene a Republicii Moldova și a țărilor din Balcanii de Vest”, a spus președintele.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Verișorul Raisei a recunoscut că a ucis-o. Ce se întâmplă acum cu băiatul de 15...
Ultimele imagini cu micuța Raisa în viață. Ce au surprins camerele de supraveghere pe 27...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Tanchiștii ucraineni se plâng că tancurile Abrams i-au transformat în ținta principală a atacurilor Rusiei....
Cu ce se ocupă fiul lui Radu Mazăre, de fapt. Răducu are o afacere care...
Dieta Matildei Pascal Cojocărița. Cele 3 alimente la care a renunțat definitiv fosta Miss România
15 județe, sub cod galben de vreme severă până la noapte. Meteorologii anunță ploi torenţiale,...
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Verișorul Raisei, în vârstă de 15 ani, a recunoscut că a ucis-o. Autoritățile l-au reținut,...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Șoferii ce NU poartă ochelari de vedere iau amendă! Cum EVIȚI sancțiunea?
Sursă iraniană: Iranul pune la dispoziţia rebelilor Houthi o rachetă lansată pe mare
Fenomen RAR pe cerul Pământului! 6 planete vor face PARADĂ
Devine interzis în TOATĂ EUROPA. Schimbare drastică dictată de la vârful UE
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei din Dolj. Este vorba despre cineva din...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Adrian Minune, mărturisiri dureroase despre momentul în care soția sa, Cati, a avut probleme de...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am certat urât cu soacră-mea aseară. Am vrut să-i fac un...
(P) O centrală de detecție incendiu „descoperă” pericolul la timp, înaintea ta!
×